V.Vicos – ECO blog

După întâlnirea de poveste cu vulpea am rămas fără mâncare. Noroc că mai aveam prin buzunare nişte seminţe de bostan cumpărate la Bratislava cu 2 euro.

De la Baja până la ieşire din ţară am pedalat prin Parcul Naţional Dunărea.  Las fotografiile să vorbească.

Serbia

Din primele clipe Serbia te impresionează prin contrastele puternice. Dacă în Ungaria Lada era maşina poporului în Serbia Yugo şi Zastava erau omniprezente.

Obiectivul zilei fiind atins (să trec graniţa) am căutat un loc de cort.

Sârbii sunt foarte primitori şi ăsta nu-i un compliment fără valoare.

Cum montam cortul, pe un teren de joacă, văd că apare cineva. Rămân surprins că îmi răspunde în engleză (după experienţa din Ungaria limba gimnastică se perfecţiona). Aflu că pot sta liniştit aici.

După 10 minute revine împreună cu vecinul care avea ceva mâncare. Primesc cu bucurie cina (un sandwich, o pulpă de pui, pâine, o prăjitură şi o chestie anti ţântari).

Toată lumea o plecat la somn numai un câine o rămas să mă păzească. Ştia destul de bine româneşte în sensul că-i ziceam să tacă (avea reprize de lătrat la ore bine stabilite) şi repede se conforma. La un moment dat observ că avea o burtă ciudată cortul. Dacă-i paznic…atunci de ce doarme-n post? Marş…

Thomas mi-a propus să dorm în patul matrimonial şi astfel cortul a rămas neatins.  Pentru a evita un posibil conflict cu gazda vroiam să simulez că am dormit în cort(mai aproape de răsărit), dar mi-am dat seama că-i prea obositoare mutarea. Ideea-i că îi greu să te cerţi prin semne şi prin înjurături universale (degetul mijlociu).

La Kalocsa am rămas singur şi nu m-am gândit să o iau spre Szeged (în două zile eram la Timişoara). Doream să îmi respect până la capăt traseul propus (Belgradul era la 400 de km).

Nu mai aveam mult şi părăseam Ungaria.

După 15 de zile pot spune că-i o destinaţie de vacanţă ieftină. În ciuda faptului că puţină lume vorbeşte engleză te poţi descurca prin semne până pică fisa.

Aici Lada-i maşina poporului. Nu de puţine ori am văzut cum  bijuteria familiei era cârpită pe marginea drumului.

Părerea mea despre mersul de unul singur….

Când pedalezi în natură singurătatea se confundă cu libertatea.

Până la urmă schimbul intercultural contează la finalul expediţiei şi mai puţin că ai mers singur.

Seara târziu, la 20 de km de Baja, am campat lângă Dunăre şi tot aici o vulpe a servit fără teamă pateu cu pâine (mi-am făcut curaj să înfrunt inamicul doar cu frontala).

Mai devreme sau mai târziu tot acolo ajung, îmi spuneam de fiecare dată când  făceam o pauză mai lungă.

Nu mă aşteptam ca în debutul zilei  Thomas să-mi ureze bună dimineaţa. Îmi plăcea stilul cum mergea. Extrem de liniştit străbătea fiecare kilometru. Pentru el norma nu exista.

Pe la ora 14 ne-am oprit pentru a face o scurtă pauză care s-a dovedit a fi mai lungă decât credeam. Când se întâlnesc doi cicloturişti povestea-i mai lungă decât kilometri parcurşi. Dacă de două zile pedalam cu Thomas trebuia să termin ziua la fel.

Aşteptarea a fost răsplătită.

Din cauza vremii care se anunţa (ploaie şi vânt puternic)  ne-am oprit la un aşa zis camping. A fost o provocare să discutăm cu gazdele. Noi desenam pe hârtie iei răspundeau pe nisip. Ideea era că vroiau pentru o cameră şi un loc de cort 10 euro. Thomas a fost cel care a plătit cazarea şi tot el mi-a arătat cum funcţionează sistemul de gătit.

La Budapesta am simţit neputinţa în cea mai pură formă. Nu puteam să mă fac înţeles. Pentru mulţi unguri Traseul Cicloturistic al Dunării, Euro Velo 6, e o mare nebuloasă.

După multe ore de căutat Traseul Cicloturistic al Dunării am găsit un biciclist care ştia engleză şi mi-a fost ghid până aproape de pistă.

Nu am fost singurul care avea dificultăţi legate de Euro Velo 6. După ce mi-am luat rămas bun de la ghid m-am întâlnit cu Thomas care mergea spre Belgrad. În asemenea situaţii nu poţi fi nervos poate doar obosit.

Thomas era din Germania şi s-a descurat destul de bine. Putea să comunice cu oamenii în vârstă şi astfel am ieşit din încurcătură.

Dat fiind faptul că vroia să ajungă la Bucureşti mi-a pus câteva întrebări despre ţara noastră (dacă sunt supermarketuri, pensiuni, câini vagabonzi şi chiar legat de apa potabilă, semnalul la mobil). I-am explicat că suntem în UE şi poate să aibe siguranţa că o să fie bine. Drept răsplată am primit un frumos sistem de gătit TRANGIA.

Dacă Thomas a rămas la un motel eu am plecat să caut un loc de cort pe malul Dunării. Nu vroiam confortul de acasă (un pat curat şi o masă caldă) şi mă mulţumeam cu ce îmi oferea natura.

Norocul nu m-a părăsit pentru că eram optimist. Ştiam că o să fie bine. Şi aşa a fost. Un pescar m-a chemat la el în curte şi fără să ştie vreo limbă străină s-a înţeles cu mine.

La categoria recomandări ar fi Dumbo Camping din nordul capitalei (Urom). Un loc curat unde cu siguranţă a doua oară te reîntorci.

Ceva care-i caracterizează…

E uimitor să vezi cum japonezii fac cel puţin 20 de poze pe minut.

Românii aveau autocarele parcate aproape de cetate iar restul se aflau mai jos.

Italienii sunt zgomotoşi şi  îmbrăcaţi elegant.

Pensionarii germani au celebrele beţe de trekking.

Atmosfera de vacanţă plutea-n aer şi eram bucuros că mă aflam de 2 mai la Budapesta. Norocul meu a fost că am primit de la campaing o hartă cu centrul şi ce se poate vizita.

Legat de Parcul Memento, care-i celebru prin statuile din perioada comunistă, pot spune că nu am avut norocul să-l vizitez. Preţul biletului e exagerat din punctul meu de vedere (peste 1500 de forinţi).

Euro Velo 6 nu a fost uşor de găsit şi am plecat destul de târziu din Budapesta (a doua zi pe la ora 14).

Evitaţi, pe cât posibil campingul, din Törökbálint. Pentru a sta o noapte la Fortuna Camping plăteşti 7 euro şi condiţiile sunt groaznice (mizeria-i cuvântul de ordine).